Hello.
Azi am gasit confirmarea ca ceea ce simt e normal si nu sunt o ciudata, ci mai sunt si altele ca mine :) Mi-a cazut sub ochi un articol pe facebook, cand, trezita cu noaptea in cap, verificam notificarile pana inghiteam galbenusul. Articolul il gasiti aici.
Pentru mine asta e normalul, asta simt ca e bine pentru puiul meu. Degeaba in jur vad alte tipare de familii, care sunt ok asa, functioneaza ca o masinarie bine unsa. Nu ma impiedica sa le respect stilul de parenting si sa fim prieteni, doar ca asta nu mi se potriveste. Eu simt nevoia sa il am langa mine, sa fiu acolo cand are nevoie de incurajare, suport emotional sau o mana intinsa ca sa sara peste un bolovan si cand altii ar considera ca e prea mare pentru asta. Sa ii raspund la o mie de intrebari, pe care nu ma asteptam sa mi le puna inca multa vreme:)
Recunosc ca simt nevoia, uneori, sa am momente doar pentru mine, ca sa imi incarc bateriile, sau doar cu sotul meu, ca sa simt ca inca suntem un cuplu, dar si cand am iesit doar noi doi, tot despre tazmanian am ajuns sa vorbim :)
Semnat,
Mama Elefant
